Noutăți
Interdicții și obligații referitoare la uleiurile uzate, reglementate prin Hotărârea de Guvern nr. 235/2007
Persoanele fizice, dar și operatorii economici care utilizează uleiuri alimentare sau alte tipuri de uleiuri au obligația de a colecta și de a preda uleiurile uzate operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare, valorificare și/sau eliminare a acestora. Legislația în vigoare interzice deversarea uleiurilor uzate în apă, pe sol sau în sistemele de canalizare, deoarece acestea sunt considerate un factor poluator considerabil.
Toate reglementările cu privire la colectarea, depozitarea și valorificarea uleiurilor uzate de către persoanele fizice și operatorii economici se găsesc mai jos (extras din HG nr. 235/2007):
Se interzic persoanelor fizice şi operatorilor economici:
a) deversarea uleiurilor uzate în apele de suprafață, apele subterane, apele mării teritoriale şi în sistemele de canalizare;
b) evacuarea pe sol sau depozitarea în condiţii necorespunzãtoare a uleiurilor uzate, precum şi abandonarea reziduurilor rezultate din valorificarea şi incinerarea acestora;
c) valorificarea şi incinerarea uleiurilor uzate prin metode care genereazã poluare peste valorile limită admise de legislaţia în vigoare;
d) amestecarea diferitelor categorii de uleiuri uzate prevãzute în anexa nr. 1 şi/sau cu alte tipuri de uleiuri conţinând bifenili policlorurati ori alţi compuşi similari şi/sau cu alte tipuri de substanţe şi preparate chimice periculoase;
e) amestecarea uleiurilor uzate cu motorină, ulei de piroliză, ulei nerafinat tip P3, solvenți, combustibil tip P şi reziduuri petroliere şi utilizarea acestui amestec drept carburant;
f) amestecarea uleiurilor uzate cu alte substanţe care impurifică uleiurile;
g) incinerarea uleiurilor uzate în alte instalaţii decât cele prevãzute în Hotãrârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
h) colectarea, stocarea şi transportul uleiurilor uzate în comun cu alte tipuri de deşeuri;
i) gestionarea uleiurilor uzate de cãtre persoane neautorizate;
j) utilizarea uleiurilor uzate ca agent de impregnare a materialelor.
Generatorii de uleiuri uzate au urmãtoarele obligaţii:
a) să asigure colectarea separatã a întregii cantitãţi de uleiuri uzate generate, conform prevederilor anexei nr. 1, şi stocarea corespunzãtoare până la predare;
b) să asigure valorificarea întregii cantitãţi de uleiuri uzate sau eliminarea acelora care nu mai pot fi valorificate prin mijloace proprii, dacã acest lucru este posibil şi dacã sunt autorizaţi în acest sens, sau să predea uleiurile uzate operatorilor economici autorizaţi să desfãşoare activitãţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare;
c) să livreze uleiurile uzate însoţite de declaraţii pe propria rãspundere, conform modelului prevãzut în anexa nr. 2, operatorilor economici autorizaţi să desfãşoare activitãţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate;
d) să pãstreze evidența privind uleiul proaspãt consumat, precum şi cantitatea, calitatea, proveniența, localizarea şi înregistrarea stocãrii şi predãrii uleiurilor uzate, potrivit prevederilor lit. b);
e) să raporteze semestrial şi la solicitarea expresã a autoritãţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului competente informaţiile prevãzute la lit. d).
Deţinãtorii de uleiuri uzate au urmãtoarele obligaţii:
a) să predea uleiurile uzate însoţite de declaraţii pe propria rãspundere, conform modelului prevãzut în anexa nr. 2, operatorilor economici autorizaţi să desfãşoare activitãţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare;
b) să pãstreze evidența privind cantitatea, calitatea, proveniența şi înregistrarea stocãrii şi predãrii uleiurilor uzate, potrivit prevederilor lit. a);
c) să raporteze semestrial şi la solicitarea expresã a autoritãţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile prevãzute la lit. b).
Persoanele fizice care deţin în gospodãrie uleiuri uzate sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfãşoare activitãţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.
Devastator! Acesta este efectul uleiurilor uzate asupra mediului înconjurător
Solul, apa, dar și flora și fauna au de suferit din cauza uleiurilor uzate care sunt aruncate la întâmplare. Uleiul care ajunge în sol îi reduce productivitatea în mod semnificativ și, mai mult decât atât, îl împiedică să se regenereze pentru a putea fi rodnic ulterior.
Viața subacvatică este pusă și ea în pericol dacă intră în contact cu uleiuri uzate, deoarece acestea formează o peliculă pe suprafața apei care blochează absorbția de oxigen și pătrunderea razelor solare. Uleiurile uzate nu sunt biodegradabile, deci nu dispar, ba mai mult decât atât, în contact cu alte elemente își măresc volumul și contaminează atât apa, cât și solul.
Uleiurile uzate sunt dăunătoare și pentru animale sau plante. În cazul animalelor, acestea au efecte similare cu cele pe care le au asupra organismului uman, și anume produc iritații sau pot contribui chiar la apariția unor boli. Pe de altă parte, și vegetația are probleme de supraviețuire în contact cu uleiurile uzate.
Impactul uleiurilor uzate asupra mediului înconjurător este uriaș: un singur litru de ulei uzat poate contamina până la un milion de litri de apă potabilă. Tocmai de aceea, este esențial ca fiecare cetățean responsabil să facă ceva pentru a contribui la limitarea sau chiar stoparea scurgerii uleiurilor uzate în natură.
Varianta prietenoasă cu mediul, dar și foarte comodă pentru orice persoană fizică sau companie care lucrează cu uleiuri este colectarea uleiului uzat în recipiente și predarea acestuia către firmele specializate care se ocupă cu prelucrarea și valorificarea lui. Astfel, se contribuie direct la protejarea mediului și, în plus, are loc un proces de regenerare: un produs inutil se transformă într-unul care ulterior poate fi refolosit.
RUCO – rețea națională de colectare ulei uzat
Romanian Used Cooking Oil – RUCO – este o rețea națională care ajută la protejarea mediului înconjurător, îndeosebi a apei, prin colectarea uleiului alimentar rezidual de la companii care-l folosesc în procesul de producție (restaurante, hoteluri, pub-uri, cantine, fast-food, alte unități de alimentație publică), dar și de la asociații de proprietari sau persoane fizice.
RUCO include mai multe Structuri de Economie Socială înființate în cadrul proiectelor “Economia socială – sprijin pentru ocupare!” (POSDRU/168/6.1/S/146181), implementat în regiunile Nord – Vest, Nord – Est, Centru și Sud – Muntenia, respectiv „Competent şi ocupat pe piaţa muncii!” (POSDRU/168/6.1/S/146180), din regiunile Bucureşti-Ilfov, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia şi Vest.
RUCO desfășoară activităţi de preluare, stocare şi livrare uleiuri alimentare uzate și grăsimi de origine animală râncede sau expirate de la agenți economici și persoane fizice. Pentru încurajarea colectării deșeurilor, cei care oferă ulei alimentar uzat primesc la schimb ulei alimentar comestibil de diverse categorii (floarea soarelui, palmier, oleina sau alte produse).
Predarea uleiurilor și a filtrelor de ulei uzate este o obligație legală, reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate. Obligația a fost adoptată și pentru protejarea mediului, ținând cont că s-a stabilit că 1 litru de ulei uzat poluează 1 milion de litri de apă.
CONTACT
Sucursale RUCO România
- SC RUCO Maramureș SRL, sediul Recea, str. Ulița Mare, jud. Maramureș, Manager Văleanu Corneliu, tel: 0732 840 166;
- SC RUCO Cluj SRL, sediul Florești, str. Eroilor, nr. 266, bl. 8H, sc. 1, et. 1, ap. 4, jud. Cluj, Manager Nagy Corina, tel: 0746 040 448;
- SC RUCO Mureș SRL, sediul Acățari, nr. 123E, jud. Mureș, Manager Novak Vilmos, tel: 0746 573 767;
- SC RUCO Suceava SRL, sediul Păltinoasa, str. DN17, nr. 577A, jud. Suceva, Manager Logigan Andrei, tel: 0740 870 992;
- SC RUCO Iași SRL, sediul Rediu, str. Zorilor, nr. 12A, jud. Iași, Manager Zaharia Oana, tel: 0751 395 325;
- SC RUCO Vaslui SRL, sediul Tîrzii, com. Oltenești, nr. 393, jud. Vaslui, Manager Bălan Vlad, tel: 0756 391 547;
- SC RUCO Argeș SRL, sediul Moșoaia, str. Țârdești, nr. 29, jud. Argeș, Manager Adrian Mirea, tel: 0772 051 435;
- SC RUCO Prahova SRL, sediul Șoimari, nr. 218, jud. Prahova, Manager Gaiță Cristian, tel: 0741 542 865;
- SC RUCO Bihor SRL, sediul Meziad, com. Remetea nr. 397, jud. Bihor, Manager Dușcă Daniela, tel: 0761 125 344;
- SC RUCO Bacău SRL, sediul Vânători – Neamț, str. Ștefan Cel Mare, nr. 433, jud. Neamț, Manager Dărăba Cătălina, tel: 0758 479 219;
- SC RUCO Brașov SRL, sediul Prejmer, str. Sportului, nr. 160, jud. Brașov, Manager Ciobanu Petrișor, tel: 0732 840 084.
Informații suplimentare:
E-mail: office@ruco.ro
Telefon: 0372.123.321